Pentru cea de-a saptea editie a Maratonului Piatra Craiului mi-am propus sa ma bucur de peisaj, de prietenii pe care ii reintalnesc si sa termin cu bine traseul. Soarele a facut ca aceasta zi sa fie una cu adevarat minunata.
De la an la an numarul participantilor creste incet, dar sigur. Concurentii sunt tot mai bine pregatiti si tot mai bine echipati. Bucuria insa este aceeasi, la fel de mare ca la prima editie. Maratonul Piatra Craiului este evenimentul la care imi doresc sa particip in fiecare an. Oare de ce? Cu siguranta nu doar pentru frumusetea muntelui sau dificultatea traseului. Eu unul am sentimentul ca la fiecare inceput de octombrie, alergatorii montani se aduna in Zarnesti, precum se aduna membrii unei familii cu ocazia Craciunului. Intr-un mod cu totul tainic, in timpul concursului participantii comunica intre ei, se leaga prietenii, se incurajeaza reciproc, se dau la o parte cand un alt concurent alearga mai repede, sufera in liniste pe urcarea spre refugiul Diana, zambesc si apreciaza fiecare incurajare primita de la voluntari sau de la alti turisti intalniti in cale, si multi nu se feresc sa isi ascunda lacrimile de fericire din momentul trecerii liniei de sosire. Si astfel creste de la an la an minunata Familie a Maratonului Piatra Craiului...
Pornesc in alergare usoara. Ma bucur sa vad ca anul acesta sunt peste 500 de participanti. Deja multi se cunosc intre ei, se saluta si isi ureaza reciproc succes. In timp ce urcam in sir indian spre Magura, ma gandesc pret de cateva secunde la Costi, care participa pentru prima data. As vrea sa alerg cu el. Oare e mai in fata? Sau mai in spate? Ce ar trebui sa fac sa il intalnesc? Mentin ritmul si brusc il observ chiar in stanga mea... Aflu ca si el vroia sa alergam impreuna macar o parte a traseului. Cum este oare posibil ca intalnirea sa fie atat de usoara cand doi oameni sa gandesc unul la celalalt?
Povestim mult si ne oprim de cateva ori sa facem poze. Peisajul este extraordinar, iar creasta Pietrei Craiului pare atat de aproape...
Coboram cu grija din Saua Funduri si apoi hotaram sa alergam fiecare in propriul ritm. In timpul urcarii spre Diana ma concentrez doar la propria respiratie, simt cum ma lupt cu dorinta de a sta pe loc, si ma bucur de talanga si incurajarile voluntarilor pe care ii aud strigand: "Campionii!" Le multumesc si pornesc mai departe incalzit si de razele soarelui...
Reincep sa alerg doar de la Coltul Chiliilor si ajung in Zarnesti dupa 7 ore si 11 minute.
Seara ne adunam cu totii in Casa de cultura si ne bucuram de medalia si diploma binemeritata:
