sâmbătă, 21 septembrie 2019

TriChallenge Mamaia 2019

Ce bine si placut este cand fratii alearga impreuna!


Dupa experienta de anul trecut, cand prietenul meu Mugur a alergat cu o tura mai putin, fiind astfel descalificat la primul sau triatlon, anul acesta motivatia lui principala era de a termina cu bine proba olimpica (1500 m inot, 40 km ciclism si 10 km alergare). Totodata, era evident ca urma sa ne "luptam" si unul cu altul!

Stiam ca a facut progrese atat la proba de inot, cat si la alergare, toate acestea pe langa antrenamentele la ciclism, proba lui preferata.

Strategia mea a fost urmatoarea: sa ies inaintea lui din apa, sa incerc sa merg cat mai bine pe bicicleta, astfel incat sa ma ajunga cat mai tarziu, iar in cazul in care ma depaseste, sa il prind eu la alergare si apoi sa ajungem impreuna la sosire.


Inotul in mare, cu valuri, este o reala provocare. La intrarea in apa am simtit ca mi se taie respiratia astfel ca am fost nevoit sa inot primii 200 metri mai mult in stilul bras... Ulterior am aflat ca si Mugur a avut aceleasi trairi, fiind nevoit chiar sa se opreasca si sa se tina cateva minute de barca de salvare. S-a gandit chiar si sa abandoneze, insa a reusit sa se linisteasca si sa continue proba de inot (1500 m), pe care a terminat-o in 45 minute, in timp ce eu am terminat-o in 39 minute.


Stiind ca Mugur este un ciclist mai bun decat mine, singura mea sansa era de a reusi sa stau in plasa unui ciclist aflat cu o tura inaintea mea. Nici nu am intrat bine pe traseu si vad trecand pe langa mine pe un alt ciclist. Nu am stat pe ganduri, am marit viteza si m-am pozitionat in spatele lui, unde, fiind foarte multumit de viteza cu care mergeam, am stat timp de sase ture, adica pana in momentul in care el si-a terminat cele sapte ture. Multumiri, Klimenko Vladimir! (uitandu-ma ulterior in clasament, am aflat ca Vladimir a terminat pe locul 17 la general si pe locul 1 la categoria +60 ani!)


Desigur ca din cand in cand urmaream pe contrasens sa vad ce face Mugur: il vedeam cum se apropie usor-usor de mine! Trebuie sa subliniez faptul ca el a mers mult timp impreuna cu Razvan Ene, care era cu doua ture inaintea lui si a terminat triatlonul pe locul 2 la general!



Pedaland cu aproximativ un minut mai repede decat mine pe fiecare tura, Mugur a recuperat cele sase minute si m-a ajuns in tranzitia ciclism-alergare. Astfel am intrat impreuna in ultima proba, pe care a parcurs-o umar langa umar, pana la linia de sosire. Dat fiind faptul ca el a simtit cateva dureri la gambe, am alergat usor, am povestit si dupa ce si-a revenit, am pastrat acelasi ritm si ne-am bucurat cu adevarat de cursa!



Dupa terminarea cursei am mers la hotel unde am stat pe balcon si am urmarit proba de ciclism din cadrul Cupei europene de triatlon, organizata exemplar de catre Smartatletic!

Deja asteptam cu nerabdare editia de anul viitor!


sâmbătă, 7 septembrie 2019

Transfier 2019

Transfier este mai mult decat un concurs de triatlon. 
Este o lupta crancena si continua cu sine!

In cateva cuvinte, editia din acest an poate fi descrisa asa:
  • Linistea - avand in vedere locul desfasurarii (lacul Vidraru si Transfagarasan, cu traficul auto inchis) numarul spectatorilor este, din pacate, foarte redus
  • Rabdarea - pentru a parcurge intregul traseu, cu diferente mari de nivel, mi-am spus de nenumarate ori in gand: "Rabdare, rabdare, rabdare"
  • Ursii - situatia ursilor din zona Transfagarasanului este o reala problema. Mentionez doar un exemplu: la proba de ciclism am ajuns, in urcare, din urma un alt participant si ajungand aproape de el am tusit, iar reactia lui spontana a fost "Am crezut ca e un urs!" Dupa terminarea concursului insa, fiind deja in masina, pe traseul de alergare am vazut un urs pe marginea drumului!  
Multumiri organizatorilor si felicitari tuturor participantilor!

Multumiri speciale celui pe care Dumnezeu mi l-a scos in cale si m-a ajutat cu o cheie imbus, cu ajutorul careia am strans cele patru suruburi cu care este fixat ghidonul! La coborare, probabil ca de la trepidatii, acestea au inceput sa se desurubeze... Este drept ca nici eu nu le-am verificat inainte de concurs!


Cu Razvan Ene si Beres Hunor
 
Din privirea mea se citeste clar ce gandeam: 
"Ursul? Nu, fotograful (Radu Cristi) in masina!" :)

sâmbătă, 6 octombrie 2018

Maraton Piatra Craiului 2018


Mai sunt doua ore pana la Startul celei de-a 13-a editii a Maratonului Piatra Craiului. Singura mea preocupare este sa verific temperatura zilei si sa imi aleg echipamentul. Decid sa alerg in pantalon lung, cu tricoul MPC 2012, foarte drag mie, si deasupra tricoul cu maneca lunga MPC 2014 pe care, atunci cand ma voi incalzi, il voi lega in jurul braului. Pun in camelback 500 ml de isotonic, doua geluri si doua batoane Sponser, telefonul, caciula si manusile. Deasupra prind bine geaca de ploaie si ma rog lui Dumnezeu sa nu fie nevoie sa o folosesc!


Ajung impreuna cu Mugur si fratele lui, Ramon, la linia de start si in timp ce facem cateva poze ne provocam reciproc:



Ei participa astazi pentru prima data la Maratonul Piatra Craiului! Au mai alergat la Cindrel in Alergare si mi-au fost alaturi de mai multe ori in organizarea Cozia Mountain Run, asumandu-si sarcina de inchizatori pe traseu. Le propun sa alergam impreuna pana la Plaiul Foii pentru a ne incadra in timpul limita de 6 ore si 30 minute, iar acolo sa debuteze, daca va fi cazul, competitia dintre noi. Trecem cu bine de verificarea echipamentului obligatoriu si inaintam cat mai in fata in zona de start. La cativa pasi in spatele nostru il vad pe dl. Cristian Chiurlea, discutand cu dl. Stan Turcu, ambii participanti la categoria +70 ani. L-am cunoscut pe dl. Chiurlea in anul 2007, la a doua editie a Maratonului Piatra Craiului.

 
Am urcat atunci impreuna pana la refugiul Diana. Mai bine spus, dumnealui era in fata mea si eu incercam sa tin ritmul in care urca. De atunci dl. Chiurlea a ramas pentru mine un model de urmat, motiv pentru care bucuria revederii la un nou concurs este foarte mare.


Startul la MPC are un farmec aparte. Chemarea in fata a celor care au avut in trecut rezultate remarcabile pe acest traseu este cu adevarat inspirationala. Chiar inainte de start, Mugur si Ramon imi spun ca vor alerga ceva mai repede in primii kilometri pentru a se pozitiona cat mai in fata in momentul in care va incepe urcarea in sir indian de dupa Fantana lui Botorog. Eu aleg sa pornesc intr-un ritm mai scazut, indeosebi pentru faptul ca nu am facut nicio incalzire inainte de start. Ne mai uitam o data pe timpii mei intermediari de la editiile anterioare si imi propun sa ajung in cel mult 5 ore la Plaiul Foii.

Pornesc asadar singur, inconjurat insa de apoape 1.000 de alergatori. Vremea superba ma face sa admir parca mai mult decat in alti ani coloritul padurii in timp ce urcam inspre satul Magura, sirul indian format pe poteca marginita de garduri de lemn obligandu-ma sa adaptez ritmul  de urcare la persoana din fata. Alerg usor pe portiunile plate si in coborare si merg destul de sustinut in portiunile in urcare pe drumul forestier.
Foto Viorel Micu

Opresc putin la punctul de alimentare La Table si ma amuza bannerul pe care scria distanta pana la urmatoarele puncte pe traseu, ultimul punct fiind Chamonix si nu Zarnesti, dupa cum ma asteptam. 

Dupa Refugiul Grind beau un gel pentru a urca fara probleme pana in Saua Funduri. Sunt atent la coborare si inainte de portiunea in care organizatorii au pus cateva corzi pentru a evita evenimente neplacute, se formeaza un blocaj, prilej cu care mananc primul baton. Intru in vorba cu alti participanti si apreciez faptul ca toti cei prezenti respecta coada formata si asteapta in liniste sa le vina randul sa treaca cu bine de zona periculoasa.


In zona Marelui Grohotis am cateva probleme datorate aderentei scazute pe pamantul inghetat. Betele imi sunt insa de un real folos. Ma uit la ceas si vad ca au trecut deja 4 ore de la start si ma gandesc cum au trecut pe aici primii participanti care au terminat deja cursa?

Ma bucur sa vad ca ajung dupa 5 ore de la start la punctul de alimentare de la Plaiul Foii si resimt pentru prima data lipsa antrenamentului specific. Simt cum nu mai am energie si decid sa fac o pauza de 30 minute. Mananc supa calda, branza, struguri, pere in timp ce stau pe banca si ma las incalzit de razele soarelui. Ma gandesc la Mugur si Ramon, pe care speram sa ii ajung pana la Plaiul Foii.
Il intalnesc insa pe Alexandru si decidem sa continuam impreuna, fara nicio graba. Cand sa plec ma striga Ramon, care tocmai a ajuns in Plaiul Foii. Nu inteleg cand l-am depasit! Fascinat probabil de frumusetea peisajului si atent la fiecare pas al meu, am trecut pe langa el fara a-mi da sema. Ii spun ca noi mergem incet si ca sigur ne prinde din urma. Nu mai alergam deloc. Povestim si cand incepem urcarea spre Diana ajungem la concluzia ca daca organizatorii ar fi pus acolo cateva hamace de-a lungul traseului, cu siguranta ne-am fi asezat in ele. Incepem sa fim depasiti de tot mai multi participanti, iar in momentul in care ne ajunge din urma si Ramon, decid sa grabesc putin pasul si sa evit dialogul pentru a nu-mi consuma si energia ramasa. Stiu ca in ritmul meu urcarea pana la refugiu dureaza circa 60 minute. Ma uit numai la cativa metri in fata si evit sa imi ridic privirea in sus pentru a nu ma demoraliza. Urcarea spre Diana este cu adevarat interminabila! 

Trec in alergare de Coltul Chiliilor, multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta zi minunata, iar cand imi apare in fata imaginea orasului Zarnesti, opresc si culeg cateva branduse pentru fetita mea.
Foto Maria Lucretia Mada



Timpul de 8 ore reflecta foarte bine nivelul meu de pregatire. Mi-a placut mult ca Mugur, care a terminat inaintea mea, m-a asteptat  pentru a alerga cu mine ultimii metri ai cursei. Ma gandesc de ce nu l-am asteptat si pe Ramon sa ajungem impreuna la sosire, dar ma simt epuizat si caut un loc unde sa ma asez.  Ma bucura discutia cu Cosmin, care imi impartaseste din nou dorinta lui de a fi voluntar si in 2019 la Cozia Mountain Run.


Ne indreptam spre sala de sport a Liceului Teoretic Mitropolit I. Metianu din Zarnesti unde ne bucuram nu doar de pastele oferite, ci si de ceaiul cald, de menta. Admiram fotografiile de la editiile precedente si sunt incantat sa ma regasesc si eu in cateva dintre ele. 


In prima parte a festivitatii de premiere sunt prezentate cursele din Circuitul Carpatilor la Alergare Montana. Ma bucur sa vad dezvoltarea alergarii montane in Romania, stiind bine ca aceasta a luat nastere odata cu Maratonul Piatra Craiului, in anul 2006, cand au fost la start doar 45 de participanti. Unii dintre acestia au preluat spiritul MPC si l-au dus in alte zone ale tarii, organizandu-se astfel noi competitii de alergare montana, incluse azi in Circuitul Carpatilor.  

Momentul acordarii titlurilor de CarpathianMan a fost, din punctul meu de vedere, cel mai emotionant si mai profund moment al serii. Cuvintele spuse de Lucian despre Nusu Ion, dar si imaginile proiectate m-au facut sa imi curga cateva lacrimi. Dumnezeu sa-l odihneasca!

Premierea castigatorilor este la Maratonul Piatra Craiului una de suflet. Faptul ca alaturi de castigatorii la fiecare categorie de varsta au fost invitati pentru poza de grup si ceilalti participanti la categoria respectiva, evidentiaza fara doar si poate aprecierea organizatorilor pentru fiecare participant in parte, indiferent de rezultatul obtinut.

Medalia de finisher, avand inscriptionat textul "100 Romania" si legat de panglica steagul tricolor, ma duce cu gandul la Centenarul Marii Uniri. Foarte frumos.

Felicitari tuturor participantilor si multumiri organizatorilor si voluntarilor! 

PS: Ascultand in ziua urmatoare cuvintele parintelui profesor Daniel Benga despre moarte si lacrimi, ma gandesc din nou la momentul evocarii lui Nusu, dar si la lacrimile mele si ale celor din jurul meu: 

sâmbătă, 29 septembrie 2018

Goana dupa sanatate. Alerg si ajut un copil

29.09.2018, editia a II-a, Parcul IOR
Proba 10 km
Locul 1 atat in Clasamentul general, cat si la categoria Masculin 35+ ani
Timp: 46:30

Concursul s-a desfasurat pe traseul Crosul pentru Viata

Proiectul „Ajut un copil” a fost demarat in anul 2014 de catre Parintele Andrei Dragan, preot paroh in Nefliu, Magurele, dupa fericita intamplare de a fi adoptat trei copii minunati. Dupa spusele dumnealui, s-a gandit ca de la trei copii ar putea adopta 20, metaforic vorbind, astfel, cu ajutorul finantarilor asigurate de Consiliului Local Magurele si cu suportul viceprimarului de atunci si actualul primar, domnul Narcis Constantin, a pus bazele constructiei viitorului Asezamant Socio-Educational Sf. Mucenita Filofteia.
Asezamantul va gazdui permanent 20 de copii fara familii, oferindu-le sanse reale de educare si dezvoltare armonioasa, implicit de integrare mai facila in societatea romaneasca.
Mai multe detalii: https://www.ajutuncopil.ro

duminică, 16 septembrie 2018

TriChallenge Mamaia 2018 – Cand detaliile fac diferenta

Au trecut deja 10 ani de TriChallenge, 23 ani de cand particip la concursuri de triatlon si 6 ani de cand sunt implicat in organizarea de evenimente sportive. In acest interval de timp am urmarit indeaproape evolutia triatlonului in Romania, de la un grup de cel mult 50 de persoane care participau la concursurile organizate in anii ’90, pana la concursuri cu peste 1.000 de participanti, anul acesta. O contributie esentiala in cresterea triatlonului in tara noastra a avut-o, fara doar si poate, TriChallenge Mamaia! Felicitari!


Cu gandul de a ma bucura de eveniment, m-am inscris la Proba Sprint (750 m inot, 20 km ciclism si 5 km alergare). Mai mult, cu trei saptamani inainte de start, vorbesc la telefon cu prietenul meu din copilarie, Mugur Vusmuc, si il intreb daca nu ar vrea sa participe si el la un concurs de triatlon? Mugur a fost de multe ori prezent la concursurile de triatlon la care am participat eu, insa mereu in calitate de sustinator. 

TriChallenge 2010
Atingand la un moment dat greutatea de 104 kg  (in urma cu 5 ani) a decis sa slabeasca facand indeosebi antrenamente de ciclism si fiind atent la alimentatie. A progresat foarte mult, astfel incat anul trecut, cand am urcat impreuna din Sibiu pana in Paltinis, am simtit ca este un ciclist mai bun decat mine. Anul acesta a inceput sa alerge, indeosebi de la serviciu pana acasa. Fiind constient de faptul ca inotul va fi marea provocare, s-a inscris la concurs si am stabilit ca fiecare va merge in ritmul propriu, insa pe parcursul probei de alergare ne vom astepta unul pe celalalt astfel incat sa trecem impreuna linia de sosire.

Vineri dupa-amiaza ajungem impreuna in Mamaia si ne ridicam pachetele de start. Cu privirea indreptata mai mult inspre copiii nostri, discutam despre concursul de a doua zi, studiem traseul si zona de tranzitie. Indeosebi pentru cei care participa la primul lor triatlon, intelegerea fluxului din zona de tranzitiei este o provocare! Pe unde intram in tranzitie? Pe unde iesim? Unde urcam pe bicicleta? Unde coboram de pe ea? Vezi sa nu uiti sa iti inchizi bine casca! Ai grija sa nu pornesti la alergare cu casca pe cap! Hai sa vedem cum ne aranjam lucrurile langa bicicleta, astfel incat sa facem o tranzitie cat mai rapida, etc, etc.

In ziua cursei pornim abia la ora 7:50 din Eforie Nord. Trezitul copiilor si impachetarea bagajelor a durat mai mult decat am planificat… Ajungem la 8:25 in Mamaia, cautam un loc de parcare si intram in zona de depozitare a bicicletelor cu cateva minute inainte de inchiderea zonei de tranzitie (8:45). Merg sa vad cum si-a aranjat lucrurile langa bicicleta si ii repozitionez casca, numarul de start si gelurile. Fiecare detaliu conteaza! Nu vrem sa pierdem secunde! Imi spune ca de ce nu erau bine puse gelurile, ca doar le va vedea in papucii de alergare si le va lua cand va pleca in proba de ciclism. Ii explic ca acum le vezi pentru ca esti relaxat, insa dupa ce iesi din apa, nu le vei mai vedea. Am aflat ulterior ca, desi le-am pus in papucii de ciclism, le-a uitat in tranzitie!


Startul in alergare de pe plaja este cu adevarat impresionat. Suntem peste 250 de persoane, atat de la Sprint Individual, cat si de la Sprint Stafete. Totodata, in primul rand la linia de start, se pozitioneaza participantii la Sprint – Campionatul national. Amatori si profesionisti (mai precis, membrii diferitelor cluburi sportive) pornim impreuna.

Pentru a evita aglomeratia din apa, stam cat mai in lateral. Apa marii este linistita. Valurile sunt aproape inexistente, iar temperatura apei este foarte placuta. In timp ce inot, ma gandesc mereu la Mugur, care inoata numai pe spate. Nu sunt un inotator bun, insa ma bucur ca parcurg intreaga distanta in stilul craul. Ies din apa in 22 minute si 7 secunde, aproape dublu fata de cei mai rapizi inotatori! Mugur iese din apa in 25 minute si 40 secunde. Bravo Mugur!

La proba de ciclism este permis, incepand cu acest an, mersul la plasa, adica in spatele sau in lateralul cuiva pentru a te feri de vant. Conform specialistilor ( vezi https://smartatletic.ro/triatlon/limbajulspecificintriatlon), mersul la plasa usureaza pedalarea cu pana la 30%. Stiind acest detaliu, pornesc in prima tura de ciclism cu gandul de a incerca sa intru in plasa sportivilor mai buni decat mine, si care sunt deja la doua tura. Sunt putin derutat de faptul ca inca de la inceput trec repede de mai multi ciclisti, insa realizez ca ei sunt participantii la Supersprint. Dupa cel mult 500 m sunt depasit de o tanara fata, Andreea Balan. Cresc ritmul, insa nu intru in plasa ei si o vad cum se indeparteaza. Simt o retinere de a merge in plasa unei fete… Dar iata ca sunt depasit de doi baieti. Accelerez si reusesc sa ma apropii de ei. Este prima data cand merg la plasa, in trena cuiva. Simt cu adevarat efectul mersului la plasa. Pedalez cu efort mult mai redus, dar viteza este mai mare. O ajungem si o depasim pe Andreea Balan. Conform regulamentului, fetele nu au voie sa mearga in plasa baietilor. Ea pedaleaza in ritmul ei, insa spatiul nu este destul de larg si astfel este imposibil sa se indeparteze prea mult de noi. Cu toate acestea, Andreea isi vede de cursa ei si nu intra in plasa noastra.

La intoarcerile in punct fix, observ in spatele nostru, la mica distanta un pluton mai numeros, unde ii remarc pe Radu Marga si Vald Balac, doi triatlonisti foarte buni, aflati desigur cu un tur in fata mea. Parcurg primele doua ture stand la plasa. A treia tura intru si eu la trena, dar nu dureaza mult pana cand sunt depasit de un ciclist prin dreapta si de Marga, prin stanga. Sunt putin derutat (indeosebi de faptul ca nu ma asteptam ca cineva sa depaseasca prin dreapta) si ma vad nevoit sa accelerez pentru a nu pierde plutonul. Reusesc sa raman in plasa lor intregul tur al treilea, iar in al patrulea raman din nou in plasa celor doi ciclisti cu care am parcurs primul tur. In tot acest timp, ma uit in anumite zone si dupa Mugur, pe care il vad pedaland mereu singur sau avand in spate alti ciclisti. Conform rezultatelor afisate, eu am parcus (mergand la plasa) cei 20 km in 42 minute si 2 secunde, iar Mugur (pedaland singur) in 40 minute si 14 secunde. Felicitari Mugur!

Ajungand in zona de tranzitie observ ca Mugur este foarte aproape de mine. Pornesc in alergare in ritmul meu si sper sa fiu ajuns de el cat mai curand. La intoarcerile in punct fix vad ca distanta dintre noi se reduce. Termin prima tura, fac dreapta spre zona de sosire, trec de linia de cronometrare si fac stanga pentru a reintra in traseul din prima tura. Ajung la punctul de hidratare si opresc pentru a-mi astepta prietenul. Beau un pahar cu apa si vad ca Mugur nu mai ajunge! Doar era la cateva secunde in spatele meu! Trec doi alergatori si inteleg ca s-a intamplat ceva. Oare nu s-a simtit bine si s-a oprit dupa prima tura? Poate totusi vine mai incet. Incep sa alerg cu gandul de a fi mai atent dupa prima intoarcere. Insa Mugur nu mai apare. Este clar ca s-a oprit. Accelerez cu gandul de a ajunge la sosire cat mai repede. Termin si tura a doua, intru in linia dreapta spre sosire si deodata apare Mugur din randul spectatorilor. Il intreb ingrijorat ce s-a intamplat? Cum simte? Imi spune ca nu stia ca trebuia sa faca doua ture la alergare si ca a alergat direct spre sosire. Acolo, m-a cautat cu privirea, neintelegand de ce nu l-am asteptat. Ii spun sa alergam totusi impreuna spre linia de sosire! Din stanga apare Ana-Maria, sotia mea, impreuna cu Iosephina si Anastasia. Le luam pe fete si alergam toti patru ultimii metri! Bucuria noastra este insa redusa. Sigur ca el este dezamagit, insa analizand impreuna timpii de la inot, ciclism si prima tura de alergare, concluzionam ca rezultatul lui, la prima participare la un triatlon, este exceptional! Desigur, cu un detaliu: Mugur a intrat in comunitatea triatlonistilor cu un DNF (Abandon/did not finish).

Bun venit, prietene drag!



PS: deoarece mi-a placut foarte mult, redau mai jos mesajul primit inainte de start de la Vlad Stoica, Presedintele smartatletic, organizatorul TriChallenge:
Impreuna, am pus bazele unei comunitati in care s-au legat destine, s-au format prietenii si povesti de dragoste si, nu in ultimul rand, performante incredibile, afaceri, cluburi sportive si chiar si o federatie de profil.
Este foarte important sa fim uniti, sa ne respectam si sa contribuim pozitiv, in frumoasa noastra comunitate. Putem sa fim un exemplu pentru societatea noastra, in care sa fii unit si solidar nu mai este o normalitate.
Va indemn la prietenie, respect si fairplay, si nu la rautati, mandrie, orgolii si competitie inutila. Acestea din urma nu fac decat sa scada valoarea grupului nostru.
Singura competitie trebuie sa fie cu sinele, cel de ieri.
Acestia sunt doar primii 10 ani, acesta este doar inceputul. Depinde numai de noi sa dezvoltam, in continuare, fiecare cum poate, acest sport si aceasta comunitate.”