miercuri, 10 iunie 2020

Mama Lena



Azi, 10 iunie, se ȋmplinesc 8 ani de când a murit bunica mea, Mama Lena...
Mă uit la poză și simt că odată cu moartea ei, nu a murit doar bunica mea, a dispărut și un colț de rai, ȋn care am fost binecuvântat să ȋmi petrec copilăria...
Din păcate atunci, când eram mic, nu am realizat că trăiam ȋn rai... Nimic din ceea ce văd ȋn fotografie nu mai este... Nici măcar NUCUL, ȋn umbra căruia TIMPUL parcă nu exista...

"Atât de mult aș vrea…
Și chiar orice aș da
Să știu unde te-ai dus
Ce faci acolo sus…

Sub ce perdea de fum
Te-ai rătăcit acum
Cât vreau din când ȋn când
Să te mai văd râzând…

Sufletului tău bun
N-am apucat să-i spun
Ce-aproape l-am simțit
Ce mult l-am prețuit…

Cui ne-ai lăsat pe noi
Sub aste grele ploi
Mai dă-ne câte-un semn
Să știm că mai suntem

La câte rugi s-au spus
Nici cerul nu-i de-ajuns
Chiar tu strigai mereu
„Să vină Dumnezeu‟…

Pe seară a venit
Și mi te-a luat grăbit
Te leagănă ușor
Pământul de sub flori…

Prieteni au sosit
Ȋn locul potrivit
La ȋncă un pahar
Să stingă focul iar

Cui ne-ai lăsat pe noi
Sub aste grele ploi
Mai dă-ne câte-un semn
Să știm că mai suntem

Când sun pe-al tău mobil
Răspunde un copil
Și-ascult din ireal
Cuvântul tău final…:

„Alo.. eu sunt un fluture,
uneori sunt frunza nucului din curtea școlii
și alteori sunt parfumul viei de toamnă
ȋn care m-am născut și-am renăscut de-atâtea ori…
am fost cândva cana din care a băut Krishna Murti
iar nu demult un greiere…
din când ȋn când răspund la telefon
și mă bucur să aud voci pe care le-am iubit…
Vreți un semn de la mine?
Eu zic că e mai bun un ȋndemn pe care mi-la dat și mie un preot,
dar din păcate a venit prea târziu pentru mine…:

Nu vă mai lăsați constrânși de nimeni și de nimic,
Nici de vremuri, nici de oameni,
Fără ură, fără regrete și resentimente,

Mergeți ȋnainte ca și cum TIMPUL n-ar exista,
Eliberați-vă de tot și de toate, cu gândul că trebuie să trăiți,
Pentru, și ȋn adevăr.
Căci doar adevărul vă va face liberi...
Și numai liberi fiind, veți putea atinge ȋn viață ...fericirea.
In rest prieteni, nu uitați că ȋn curtea școlii, sub NUC, seara, se strâng tinerii pletoși... și cântă la chitară..."

Versuri: Victor Socaciu, Nucul

Accesați, vă rog, linkul de mai jos, și dacă ochii vă vor lacrima, să știți că Duhul Sfânt v-a mângâiat și pe voi...

"Lacrimile sunt ape vii, pentru că nu sunt produse de natură, ci de simțirea sufletească a persoanei. Ele dau viață nouă celui ce le varsă. Ele sunt lacrimile unei persoane ȋn relație cu altă persoană, și ȋn relația aceasta e viața". (Părintele Dumitru Stăniloae)

joi, 23 aprilie 2020

Cum sa ajungi la implinire?

Te-ai intrebat vreodata cum sa ajungi la implinire?

Facand ceea ce mie imi place cel mai mult, Dumnezeu m-a ajutat sa ajung sa ma simt implinit!

Multumesc Parintelui Patriciu Vlaicu pentru minunata explicare a procesului prin care omul poate ajunge la implinire.
Amintesc doar cateva elemente, lasandu-va pe voi sa le aflati pe celelalte, urmarind inregistrarea de mai jos:
- intelege ca viata e un dar de la Dumnezeu;
- intelege ca daca toate lucrurile care tie ti se par bune si folositoare, daca sunt cu adevarat bune si folositoare, Dumnezeu abia asteapta sa le implinesca;
- implinirea nu vine de la sine, vine cu aceasta cautare a omului, in care se intalneste voia lui Dumnezeu cu vointa omului.

Sfantul Gheorghe


Aceasta icoana este una din icoanele cele mai dragi mie, deoarece:
- este o imagine simpla, dar puternica a luptei impotriva raului si a fricii reprezentate de monstru;
- calul alb este o creatura gratioasa ca lumina, ca aerul si neinfricata precum calaretul de pe ea (in contrast evident cu monstrul negru);
- lancea subtire cu cruce la varf este neindoita si pare foarte usoara in mana Sfântului Gheorghe, insemnand ca este puterea lui Dumnezeu care biruieste raul;
- chipul Sfantului Gheorghe nu arata nici o urma de manie, ura sau anxietate;
- Sfantul Gheorghe este reprezentat invesmantat intr-o mantie rosie - rosul fiind, in iconografie, culoarea traditionala pentru martiri. Sfantul Gheorghe a murit ca un martir, imparatul poruncind sa i se taie capul;
- muntii transmit un mesaj spiritual: culoarea lor este aurie, culoarea galben-aurie, dominanta in spatiul bisericesc ortodox (lumanarile, vesmintele preotesti, policandrele, sfesnicele, aureolele sfintilor), ilustreaza modul in care este perceputa si reprezentata realitatea dumnezeiasca, realitatea creasca, realitatea Imparatiei lui Dumnezeu;
- ma face sa ma gandesc si la bunicul meu, Gheorghe (1919-1981), pe care as fi vrut sa il cunosc personal, precum si la colegul meu de banca din liceu Marius Gheorghe Covaci (1976-1998)...

Cunoscand supliciile la care a fost supus Mucenicul Gheorghe (slujitorii imparatului Diocletian batandu-l fie cu sulita, fie la talpi, presandu-i pietre mari pe piept, tragandu-l pe roata, aruncandu-l in groapa cu var sau punandu-l sa alerge cu incaltaminte ce aveau cuiele scoase catre talpa), dar si minunile facute de Sfantul Gheorghe (amintesc doar ca in timpul intemnitarii sale, a inviat un mort, fapt ce a intors-o la credinta pe insasi sotia lui Diocletian, imparateasa Alexandra), atunci cand cinstesc aceasta icoana cu sarutare si cu inchinaciune respectuoasa, simt ca mentin vie legatura mea atat cu persoana reprezentata in icoana, Sfantul Gheorghe, dar si cu bunicul si colegul meu de banca.

La multi ani tuturor celor care poarta numele Sfantului Gheorghe!