duminică, 16 iulie 1995

Triatlon Bâlea 1995

În urmă cu o săptămână am trecut pe lângă un magazin de biciclete şi un afiş mi-a atras atenţia:
Triatlon Bâlea
1. înot 700 metri în barajul Colun, pe râul Olt,
2. ciclism 35 kilometri, în urcare, până deasupra cascadei Bâlea, la intrarea in căldarea Bâlei,
3. alergare 2 kilometri, în urcare pe potecă, până la cabana Bâlea Lac.
Citind probele concursului, mă hotărăsc pe loc să particip.
Cu o zi înainte de concurs nu încetam să-mi pun întrebări, întrebări care spre seară au fost încununate de mari emoţii. Cea mai mare emoţie o aveam cu privire la proba de înot, mă gândeam serios dacă voi reuşi să traversez Oltul. Sunt conştient că nu am un stil de înot anume, de asemenea că îmi lipseşte cu desăvârşire antrenamentul la această probă, în concluzie, realizez cu o seară înainte de primul meu triatlon că nu sunt un bun înotător, ştiind doar să mă menţin la suprafaţa apei.
Îmi pun acum, la linia de start, speranţa că voi ieşi la un moment dat cu bine din apă şi apoi mă voi bucura de prima mea urcare cu bicicleta pe Transfăgărăşan. Nici nu realizez când se dă startul şi mă văd alături de alţi 40 participanţi sărind în apă, păşind astfel în lumea triatlonului.
După doar câţiva metri observ că am rămas ultimul. Majoritatea participanţilor înoată în stilul craul, unii în stilul bras, ieşind cu capul din apă doar pentru a respira. Eu, care nu am nici măcar ochelari de înot, nu intru deloc cu capul în apă, detaliu care mă face să înaintez foarte încet dar îmi oferă posibilitatea de a-i vedea pe ceilalţi cum se depărtează de mine. Sunt la jumătatea distanţei de înot şi am văzut deja foarte clar cum toţi participanţii au ieşit din apă şi au pornit pe bicicletă în cea de-a doua probă.
Din stânga mea văd cum se apropie o barcă de salvare şi unul dintre organizatori îmi spune: “Hai, ţine-te de barcă, că te tragem noi până la mal...”  Mă uit la el, întind mâna şi apuc marginea bărcii şi simt cum mă cuprinde un sentiment în acelaşi timp de uşurare că nu mai trebuie să înot dar şi de ruşine că nu am fost în stare să termin singur prima probă a triatlonului. În timp ce barca se apropie de mal, îmi vin în minte cuvintele auzite înainte de start de la un alt concurent: “Adevăratul triatlon se desfăşoară pe distanţa de 3.8 km înot, 180 km cu bicicleta şi în final alergare 42 km, adică un maraton. E cunoscut sub numele de Ironman.”  Acum, când eu nu sunt în stare să înot nici măcar 700 metri, îmi este evident că nu voi fi niciodată capabil să termin un Ironman.
Ies din apă şi, deşi organizatorii îmi spun că am fost descalificat, mă pregătesc pentru urcarea pe bicicletă spre Bâlea. Dacă tot am venit până aici, de ce să nu urc? Ştiu că nu mai am cum să îi ajung pe ceilalţi, aşa că nu mă grăbesc. Pedalez cu grijă pe marginea drumului naţional destul de circulat de maşini şi mă bucur foarte mult când fac dreapta pe drumul mult mai liniştit ce trece prin satul Cârţişoara şi apoi urcă spre Bâlea. Fac o primă pauză cu puţin înainte de a începe urcarea efectivă, încă una la Bâlea Cascadă şi una mai lungă în dreptul Porţii Geniştilor. Mă întind pe parapeţii din piatră şi admir minunatul peisaj. Brusc îmi dau seama că am mâncat o jumătate dintr-o ciocolată...


În prima curbă în ac de păr se termină traseul probei de ciclism şi de aici până la Cabana Bâlea Lac urmează ultima probă: alergarea. În această curbă văd staţionată o singură maşină: maşina prietenilor mei, care m-au însoţit la acest concurs. Îi întreb unde este dubiţa organizatorilor care ar fi trebuit să ne ducă bicicletele la sosire? Ei îmi spun că acum 20 minute când au ajuns ei aici, nu era nici o dubiţă! Le las bicicleta şi îmi iau din maşină un sandwich şi două banane. Abia merg de durere şi astfel nici nu mă gândesc să alerg la deal. Mă opresc de multe ori şi mă las încântat de frumuseţea căldării glaciare.
Ajung sus şi caut cu privirea linia de sosire. Însă nu văd nici măcar un alt participant sau vreun semn care să-mi indice zona sosirii. În dreapta mea, pe scările Refugiului Salvamont văd un bărbat, pe care îl intreb dacă ştie unde este sosirea. Răspunsul lui este însă oarecum neaşteptat:
-      Ai participat şi tu la triatlon?
-      Da...
-      Felicitări, eşti ultimul!
-      Mulţumesc, faceţi parte din organizare? Ştiţi când va avea loc premierea?
-      A avut loc acum o oră...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu