Alergare montana:
Cabana Poiana Neamtului - Cabana Barcaciu -
Lacul Avrig - sub Varful Scara -
Cabana Barcaciu - Cabana Poiana Neamtului
Durata: 7 ore
E sambata ora 8:20. Parchez masina in curtea Cabanei Poiana Neamtului si pornesc in alergare usoara spre Cabana Barcaciu. Simt in obraji aerul rece (minus sase grade) insa privesc spre cerul fara nori si ma bucur de minunata zi ce-mi sta inainte.
Dupa o prima urcare mai inclinata traversez un pod si pastrez un ritm de alergare moderat. Linistea padurii e oarecum apasatoare si nu aud nimic altceva decat fosnetul frunzelor ce par ca asteapta stratul de zapada sa le acopere.
Cu putin inainte de a ajunge la Cabana Barcaciu ma bucur sa vad Creasta Fagarasului insorita, dar ma intristez in timp ce trec prin portiunea de padure defrisata...
In cabana beau un ceai cald si ii spun cabanierului traseul pe care vreau sa alerg in continuare. Imi spune ca e ok traseul, insa adauga: "in adidasi?" Il asigur ca daca ajung la portiuni periculoase voi avea mare grija, fiind dispus sa ma intorc in siguranta pe acelasi drum.
Trec incet si fara probleme de cateva portiuni de gheata, insa ma opresc brusc cand vad o urma clara de urs...
O ating si imi dau seama ca e acoperita de un strat subtire de gheata, semn ca nu e recenta si imi continui alergarea, trec Raul Mare, ingetat si el, si ajung in pragul glaciar inferior.
Doar frumusetea ierbii pe jumatate inghetata, ma face sa ma opresc din cand in cand...
In urcusul spre al doilea prag glaciar imi atrage atentia o cruce inclinata, avand urmatoarea inscriptie:
NICU FRANZI TECUSCHI
(1952-1980)
"De pe scarile muntilor, de pe cararile batatorite de capre negre, pe unde au trecut in jocul lor zburdalnic, ramane amintirea prietenului drag, cunoscut in imprejurari cand vuetul vanturilor, alarma piscurilor, boncanitul cerbilor, saritul pastravilor striga in disperare"
Plec gandindu-ma la Nicu si desi urc de minute bune constientizez tot mai puternic tragedia disparitiei lui la doar 28 de ani, cand vad pe carare tot mai multe urme de capre negre...
Trec cu bine peste o limba de gheata lata de circa 1.5 metri si incep sa ma afund tot mai mult in zapada pe urcusul sustinut pe pragul glaciar superior.
Dorinta de a ajunge in acest an, 2011, la Lacul Avrig, care este situat la altitudinea de 2011 metri, ma face sa continui urcarea desi am inca in minte intrebarea cabanierului "in adidasi?"
Imaginea lacului inghetat, cu un strat alb de zapada ma lasa fara cuvinte... Daca nu as simti frigul, as crede ca privesc un tablou.
Privesc spre varful Scara (2.306 m) si imi spun ca abia astept sa simt caldura razelor de soare.
Inaintez incet prin zapada si ma opresc inaintea unei vai ... si realizez ca nu am alte puncte de sprijin in afara picioarelor. Nu vad nici o stanca, o creanga sau macar un smoc de iarba de care sa ma pot tine cu mana in caz ca imi aluneca zapada de sub picioare. Fara sa vreau, imi imaginez ce se poate intampla daca alunec...
Ma uit la telefon si vad ca nu am semnal. Inteleg ca trebuie sa iau o decizie: ma intorc pe acelasi drum, in frig si zapada sau inaintez inca maxim 15 minute si ajung in zona fara zapada, la soare. Inchid ochii si imi vine in gand rugaciunea Tatal Nostru. Incep sa nu ma mai simt singur si inaintez usor, pas cu pas, trecand cu bine de zona periculoasa.
 |
| Unde au disparut lanturile? |
Ajung in saua de sub Varful Garbovei si uitandu-ma in urma nu pot decat sa simt nevoia de a multumi Creatorului acestor minunate peisaje.
Incep sa alerg pentru a ma incalzi mai repede si pornesc la vale spre Cabana Barcaciu pe traseul cu marcaj cruce rosie.
 |
| Eu n-am fost singur |
 |
 |
| Cabana Barcaciu |
Sunt intampinat de magarusii cu care se aprovizioneaza cabana si apoi savurez delicioasa ciorba de fasole.
Pe coborarea spre masina imi revin in minte elemente pe care cu greu le voi uita:
in adidasi?, urma de urs, crucea lui Nicu, limba de gheata, valea abrupta si pasajul fara lanturi,
si nu pot decat sa-i multumesc muntelui ca a fost ingaduitor cu mine, desi nu i-am respectat regulile binecunoscute:
echipament adecvat sezonului si existenta altor insotitori.
Nu stiu daca zapada sau soarele, singuratatea sau intalnirea cu oamenii muntelui, teama sau curajul, nu stiu ce anume din acest tot este responsabil de starea mea de acum ... de implinire. Probabil intalnirea cu mine insumi, caci de data aceasta nu am descoperit doar noi peisaje montane ci si noi peisaje ale fiintei mele.
