Maraton Piatra Craiului 2018

Mai sunt doua ore pana la Startul celei de-a 13-a editii a Maratonului Piatra Craiului. Singura mea preocupare este sa verific temperatura zilei si sa imi aleg echipamentul. Decid sa alerg in pantalon lung, cu tricoul MPC 2012, foarte drag mie, si deasupra tricoul cu maneca lunga MPC 2014 pe care, atunci cand ma voi incalzi, il voi lega in jurul braului. Pun in camelback 500 ml de isotonic, doua geluri si doua batoane Sponser, telefonul, caciula si manusile. Deasupra prind bine geaca de ploaie si ma rog lui Dumnezeu sa nu fie nevoie sa o folosesc!

Ajung impreuna cu Mugur si fratele lui, Ramon, la linia de start si in timp ce facem cateva poze ne provocam reciproc:

Ei participa astazi pentru prima data la Maratonul Piatra Craiului! Au mai alergat la Cindrel in Alergare si mi-au fost alaturi de mai multe ori in organizarea Cozia Mountain Run, asumandu-si sarcina de inchizatori pe traseu. Le propun sa alergam impreuna pana la Plaiul Foii pentru a ne incadra in timpul limita de 6 ore si 30 minute, iar acolo sa debuteze, daca va fi cazul, competitia dintre noi. Trecem cu bine de verificarea echipamentului obligatoriu si inaintam cat mai in fata in zona de start. La cativa pasi in spatele nostru il vad pe dl. Cristian Chiurlea, discutand cu dl. Stan Turcu, ambii participanti la categoria +70 ani. L-am cunoscut pe dl. Chiurlea in anul 2007, la a doua editie a Maratonului Piatra Craiului.

 
Am urcat atunci impreuna pana la refugiul Diana. Mai bine spus, dumnealui era in fata mea si eu incercam sa tin ritmul in care urca. De atunci dl. Chiurlea a ramas pentru mine un model de urmat, motiv pentru care bucuria revederii la un nou concurs este foarte mare.

Startul la MPC are un farmec aparte. Chemarea in fata a celor care au avut in trecut rezultate remarcabile pe acest traseu este cu adevarat inspirationala. Chiar inainte de start, Mugur si Ramon imi spun ca vor alerga ceva mai repede in primii kilometri pentru a se pozitiona cat mai in fata in momentul in care va incepe urcarea in sir indian de dupa Fantana lui Botorog. Eu aleg sa pornesc intr-un ritm mai scazut, indeosebi pentru faptul ca nu am facut nicio incalzire inainte de start. Ne mai uitam o data pe timpii mei intermediari de la editiile anterioare si imi propun sa ajung in cel mult 5 ore la Plaiul Foii.

Pornesc asadar singur, inconjurat insa de apoape 1.000 de alergatori. Vremea superba ma face sa admir parca mai mult decat in alti ani coloritul padurii in timp ce urcam inspre satul Magura, sirul indian format pe poteca marginita de garduri de lemn obligandu-ma sa adaptez ritmul  de urcare la persoana din fata. Alerg usor pe portiunile plate si in coborare si merg destul de sustinut in portiunile in urcare pe drumul forestier.

Foto Viorel Micu

Opresc putin la punctul de alimentare La Table si ma amuza bannerul pe care scria distanta pana la urmatoarele puncte pe traseu, ultimul punct fiind Chamonix si nu Zarnesti, dupa cum ma asteptam. 

Dupa Refugiul Grind beau un gel pentru a urca fara probleme pana in Saua Funduri. Sunt atent la coborare si inainte de portiunea in care organizatorii au pus cateva corzi pentru a evita evenimente neplacute, se formeaza un blocaj, prilej cu care mananc primul baton. Intru in vorba cu alti participanti si apreciez faptul ca toti cei prezenti respecta coada formata si asteapta in liniste sa le vina randul sa treaca cu bine de zona periculoasa.

In zona Marelui Grohotis am cateva probleme datorate aderentei scazute pe pamantul inghetat. Betele imi sunt insa de un real folos. Ma uit la ceas si vad ca au trecut deja 4 ore de la start si ma gandesc cum au trecut pe aici primii participanti care au terminat deja cursa?

Ma bucur sa vad ca ajung dupa 5 ore de la start la punctul de alimentare de la Plaiul Foii si resimt pentru prima data lipsa antrenamentului specific. Simt cum nu mai am energie si decid sa fac o pauza de 30 minute. Mananc supa calda, branza, struguri, pere in timp ce stau pe banca si ma las incalzit de razele soarelui. Ma gandesc la Mugur si Ramon, pe care speram sa ii ajung pana la Plaiul Foii.

Il intalnesc insa pe Alexandru si decidem sa continuam impreuna, fara nicio graba. Cand sa plec ma striga Ramon, care tocmai a ajuns in Plaiul Foii. Nu inteleg cand l-am depasit! Fascinat probabil de frumusetea peisajului si atent la fiecare pas al meu, am trecut pe langa el fara a-mi da sema. Ii spun ca noi mergem incet si ca sigur ne prinde din urma. Nu mai alergam deloc. Povestim si cand incepem urcarea spre Diana ajungem la concluzia ca daca organizatorii ar fi pus acolo cateva hamace de-a lungul traseului, cu siguranta ne-am fi asezat in ele. Incepem sa fim depasiti de tot mai multi participanti, iar in momentul in care ne ajunge din urma si Ramon, decid sa grabesc putin pasul si sa evit dialogul pentru a nu-mi consuma si energia ramasa. Stiu ca in ritmul meu urcarea pana la refugiu dureaza circa 60 minute. Ma uit numai la cativa metri in fata si evit sa imi ridic privirea in sus pentru a nu ma demoraliza. Urcarea spre Diana este cu adevarat interminabila! 

Trec in alergare de Coltul Chiliilor, multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta zi minunata, iar cand imi apare in fata imaginea orasului Zarnesti, opresc si culeg cateva branduse pentru fetita mea.

Foto Maria Lucretia Mada

Timpul de 8 ore reflecta foarte bine nivelul meu de pregatire. Mi-a placut mult ca Mugur, care a terminat inaintea mea, m-a asteptat  pentru a alerga cu mine ultimii metri ai cursei. Ma gandesc de ce nu l-am asteptat si pe Ramon sa ajungem impreuna la sosire, dar ma simt epuizat si caut un loc unde sa ma asez.  Ma bucura discutia cu Cosmin, care imi impartaseste din nou dorinta lui de a fi voluntar si in 2019 la Cozia Mountain Run.

Ne indreptam spre sala de sport a Liceului Teoretic Mitropolit I. Metianu din Zarnesti unde ne bucuram nu doar de pastele oferite, ci si de ceaiul cald, de menta. Admiram fotografiile de la editiile precedente si sunt incantat sa ma regasesc si eu in cateva dintre ele. 

In prima parte a festivitatii de premiere sunt prezentate cursele din Circuitul Carpatilor la Alergare Montana. Ma bucur sa vad dezvoltarea alergarii montane in Romania, stiind bine ca aceasta a luat nastere odata cu Maratonul Piatra Craiului, in anul 2006, cand au fost la start doar 45 de participanti. Unii dintre acestia au preluat spiritul MPC si l-au dus in alte zone ale tarii, organizandu-se astfel noi competitii de alergare montana, incluse azi in Circuitul Carpatilor.  

Momentul acordarii titlurilor de CarpathianMan a fost, din punctul meu de vedere, cel mai emotionant si mai profund moment al serii. Cuvintele spuse de Lucian despre Nusu Ion, dar si imaginile proiectate m-au facut sa imi curga cateva lacrimi. Dumnezeu sa-l odihneasca!

Premierea castigatorilor este la Maratonul Piatra Craiului una de suflet. Faptul ca alaturi de castigatorii la fiecare categorie de varsta au fost invitati pentru poza de grup si ceilalti participanti la categoria respectiva, evidentiaza fara doar si poate aprecierea organizatorilor pentru fiecare participant in parte, indiferent de rezultatul obtinut.

Medalia de finisher, avand inscriptionat textul "100 Romania" si legat de panglica steagul tricolor, ma duce cu gandul la Centenarul Marii Uniri. Foarte frumos.

Felicitari tuturor participantilor si multumiri organizatorilor si voluntarilor! 

PS: Ascultand in ziua urmatoare cuvintele parintelui profesor Daniel Benga despre moarte si lacrimi, ma gandesc din nou la momentul evocarii lui Nusu, dar si la lacrimile mele si ale celor din jurul meu: